Primăria Botoșani distribuie tichete sociale pentru pensionari. De când se pot depune cererile

Foto: antena3 CNN

Începând cu 6 martie 2023, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Botoșani primește cereri în vederea acordării tichetelor sociale. Beneficiază de acest ajutor pensionarii sistemului public de pensii care au împlinit sau împlinesc în acest an 65 de ani și care au venitul net lunar provenit dintr-o singură pensie sau din pensii cumulate, însumate cu ½ din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular mai mic sau cel mult egal cu nivelul indemnizației sociale stabilită anual prin legea bugetului de stat multiplicată cu coeficientul 1,02, respectiv 1.148 de lei și care nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, oria indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

Cererile se primesc la sediul Direcției de Asistență Socială, aflat pe strada Săvenilor nr.12, însoțite de copia actului de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară.

Tichetele vor putea fi ridicate de la sediul DAS, începând cu data de 13 martie, zilnic, între orele 8:30 – 16:30.

În situația în care pensionarul care a depus cererea nu se poate prezenta pentru a primi tichetele, acestea vor fi putea fi ridicate de reprezentantul legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate cât și al beneficiarului, în original.

În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii trebuie achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuită pensionarilor, odată cu tichetele.

Tichetele se acordă în baza Hotărârii de Consiliu Local nr.288 din 20 decembrie 2016, modificată prin Hotărârea de Consiliu Local 156 din aprilie 2022. Fiecare pensionar inclus în acest program finanțat de la bugetul local va primi câte 100 de lei. Aceeași sumă va fi acordată în acest an și în preajma sărbătorilor de iarnă.

Doi părinți din Botoșani și-au bătut joc de propria fiica, iar acum plătesc. Tatăl și frații o agresau sexual şi o violau cu acordul mamei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *