Accident pe un drum din județul Botoșani. O mașină a intrat într-un cap de pod

foto arhiva

Accident cu pagube materiale, sâmbătă, 25 februarie, pe un drum din județul Botoșani. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe drumul public, din comuna Rădăuți Prut, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat, de 69 de ani, din comuna Rădăuți Prut, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul public, din localitate, ar fi pierdut cotrolul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un cap de pod, rezultând avarierea autoturismului.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Totodată, autoturismul nu era asigurat cu poliță RCA, motiv pentru care față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în cuantum de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul și plăcuțele de înmatriculare. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, a declarat Delia Neniscu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *