Infracțiunile în școlile botoșănene sunt în creștere anul acesta școlar față de anul trecut, informează Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Potrivit reprezentanțior IPJ Botoșani, în perioada 5 septembrie 2022- 31 ianuarie 2023, au fost înregistrate 54 de infracțiui, o creștere de 16 infracțiuni față de aceeași perioadă a anul școlar trecut.
Cele mai multe infracțiuni, în număr de 49, au fost comise în incinta școlii, iar cinci în zona adiacentă. Din punct de vedere al mediului de comitere, din totalul de 54 de infracțiuni sesizate, 41 au fost comise în mediul urban și 13 în mediul rural.
În funcție de tipul faptei, a fost identificată o pondere ridicată a infracțiunilor contra integrității corporale sau a sănătății, însă au fost sesizate și infracțiuni contra patrimoniului și infracțiuni de serviciu.
Astfel, au fost înregistrate 34 de loviri sau alte violențe, șapte furturi, două amenințări, o distrugere, o agresiune sexuală, două cazuri de folosire fără drept de obiecte periculoase. În ceea ce privește victimele infracțiunilor sesizate, 42 de victime au fost elevi, două sunt cadre didactice iar doi autori sunt aparținători.