Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, au organizat, pe 23 februarie, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, precum și a abaterilor comise de participanții la trafic.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane, au fost controlate aproximativ 35 de autovehicule și au fost efectuate 16 testări cu aparatul etilotest.
Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și 2 certificate de înmatriculare, iar 7 persoane au fost atenționate cu privire la modul de comportament în spațiul public.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11.020 de lei, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean