Muzeul Județean Botoșani este în doliu. A murit cercetătoarea care a făcut descoperiri importante în județul nostru. S-a stins pe 21 februarie. Sivia Marinescu-Bîlcu, „Doamna neoliticului românesc”, în calitate de cercetător la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București, aceasta a efectuat o serie de cercetări pe teritoriul județului Botoșani, dintre care cea mai consistentă a fost săpătura arheologică de la Drăgușeni-Ostrov, comuna Drăgușeni, județul Botoșani, desfășurată în perioada 1970-1985.
Așezarea, descoperită de către pasionatul profesor Aristotel Crâșmaru, a fost cercetată sistematic sub coordonarea Silviei Marinescu-Bîlcu, fiind săpate arheologic și documentate 20 de locuințe, aducând date importante cu privire la cultura materială, modul de aranjare a așezării, tehnicile de construcție, precum și elemente de spiritualitate.
Informațiile obținute ca urmare a săpăturilor de la Drăgușeni-Ostrov s-au concretizat cu publicarea lucrării monografice, respectiv Drăguşeni. A Cucutenian Community, Bucureşti, 2000, 198 pag., 190 fig., 4 planşe color (semnată în colaborare cu Alexandra Bolomey), lucrare de referință în ceea ce privește cercetarea Culturii Cucuteni din zilele noastre în general și de pe teritoriul județului Botoșani, în special.
Alte studii prin care a valorificat materialele arheologice rezultate din acest sit au adus așezarea cucuteniană în atenția specialiștilor, dintre care enumerăm: Drăguşeni (jud. Botoşani). Raport de săpături , Materiale şi Cercetări Arheologice, Tulcea, 1980, p. 100-102; Cercetările de la Drăguşeni, jud. Botoşani, Braşov, 1981, Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti, 1983, p. 82-85; Ecological, economic and Behavioural aspects of the Cucuteni A4 Community at Drăguşeni, Dacia, N.S., XXVIII, 1-2, 1984, p. 41-46 (în colaborare); Industria osului în aşezarea cucuteniană de la Drăguşeni-Ostrov (în colaborare), SCIVA, 39, 1988, 4, p. 331-353; Ceramica cucuteniană de la Drăguşeni: tradiţii, creaţii proprii, aspecte regionale , SCIVA, 40, 1989, 3, p. 215-239 +15 planşe; Elemente târzii în ceramica Cucuteni A de la Drăguşeni şi relaţiile acestora cu descoperirile de la Traian-Dealul Fântânilor, Memoria Antiquitatis, XIX, 1994, p. 115-126.