Județul Botoșani este sub alertă Cod Galben de vânt puternic. Au apărut deja primele probleme din cauza rafalelor puternice. La Suharău, un foișor a fost pus la pământ în doar câteva secunde de vânt, iar drumul între Ștefănești și Ripiceni a fost blocat din cauza unui copac doborât de rafale.
„A fost o rafală puternică, l- a luat ca pe o cutie de chibrituri”, ne-a mărturisit proprietara foișorului.
Copaci rupți au fost și în comuna Mihai Eminescu, Tudora, Vorona. Botoșaniul este sub alertă Cod Galben marți, până la ora 22.00. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h și izolat 75… 85 km/h.