Ziua de 21 februarie reprezintă pentru cei 41 de ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști care au promovat concursurilor organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, un moment memorabil din viața lor – depunerea Jurământului Militar. Este vorba de un ofițer, doi subofițeri și 38 de soldați gradați profesioniști. Ofițerul a fost încadrat la Inspecția de Prevenire, subofițeri la Serviciul Logistic și Financiar, iar soldații gradați profesioniști au fost repartizați la Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi, precum și la Stația de Pompieri Săveni.
Într-o atmosferă plină de emoție, aceștia au rostit Jurământul Militar, luându-și astfel angajamentul de a sluji cu credință patria și de a respecta constituția, legile țării și regulamentele militare. Depunerea jurământului militar este un act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică și civică. Alături de ei, la acest moment unic, au fost familiile lor, dar și angajații ISU Botoșani.
Noii pompieri militari vor parcurge o perioadă de formare cadrul cărora desfășoară activități de instruire specifice pregătirii militare generale, își însușesc cunoștințe teoretice în domeniul situațiilor de urgență și a domeniilor în care au ales să profeseze, își formează deprinderi practice, astfel încât să fie pregătiți pentru misiunile de salvare și să își facă datoria față de semeni, ca adevărați salvatori, punând pe primul plan viața, integritatea și siguranța celor de lângă ei.