Șina de cale ferată dintre Dorohoi și Lețcani nu se mai ține în șuruburi. Șinele de cale ferată trec printr-o curbă, iar buloanele care ar trebui să lege strâns metalul de traversele din lemn fie se învârt în gol, fie sunt deșurubate, potrivit Ziarul de Iasi.
Este curios cum circulă trenul în acest mod, dar sigur garniturile de tren care trec pe acolo nu funcționează pe perne de aer, ca în Japonia. Cert este că trenurile trebuie să meargă încet pentru a nu se produce un dezastru, un accident feroviar. Zilnic, pe această cale ferată trec 15 trenuri. De altfel, calea ferată Lețcani-Dorohoi este o cale ferată din România care leagă municipiul Iași prin Lețcani, de municipiul Dorohoi, din Botoșani. Ruta de tren Iași – Dorohoi are 27de stații, prima stație la Iași iar ultima stație la Dorohoi.
Tronsonul a fost preluat în 2009 de o companie privată care, prin contract, s-a angajat să întreţină calea ferată. Firma tespectivă trebuie să menţină în stare de funcţiune infrastructura feroviară cu toate mijloacele fixe şi echipamentele conexe, precum şi materialul rulant utilizat, conform normelor tehnice şi prevederilor instrucţionale din sistemul de transport feroviar. Mai mult, trebuie să întreţină şi să repare secţiaunea de drum respectivă.