Câinii care au muşcat, duminică, un copil de zece ani, aparţin unui director de instituţie publică din Botoşani. Este vorba de directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), Gabriel Tincu, care locuieşte pe strada Săvenilor.
Animalele au ieşit, duminică, din curtea acestuia şi l-au muşcat grav pe băieţelul care trecea la momentul respectiv pe stradă.
Botoşăneanul a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii de la Poliţia municipiului Botoşani, însă, la expirarea mandatului de reţinere (luni seară, la ora 19.00), a fost pus în libertate.
Ştirea iniţială
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați, duminică, prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, pe marginea părții carosabile a fost găsit un minor care prezenta mai multe răni la nivelul corpului.
Din verificările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că minorul, de 10 ani, în timp ce se deplasa pe strada Săvenilor, ar fi fost atacat de 3 câini, care i-au creat mai multe leziuni, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, a fost identificat proprietarul unuia dintre câini, în persoana unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani.
În cauză a fost constituită echipă operativă care efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor legale pentru prevenirea atacului canin.