Șefii județului Botoșani vor să facă un Centru Intermodal la Bucecea. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, cu prilejul inaugurării vămii de la Racovăț. Gara Bucecea, unde ar putea fi dezvoltat acest centru intermodal, se află la 5 km de viitorul drum expres, la 25 de km de Suceava, 25 de km de Botoșani și la 50 km față de vama de la Siret și tot la 50 de km de vama de la Racovăț.
„Am solicitat Ministerului Transporturilor realizarea unui Centru Intermodal la Bucecea, oraș aflat într-o poziție stragetică în actualul context geopolitic, care impune realizarea „coridoarelor verzi”, a declarat Federovici.
Transportul intermodal este „mișcarea mărfurilor (într-una și aceeași unitate de încărcare sau vehicul) prin moduri de transport succesive fără manipularea mărfurilor în sine la schimbarea modurilor” conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
De cele mai multe ori, majoritatea mărfurilor care sunt expediate la nivel internațional cu ajutorul transportului maritim, la un moment dat sunt transportate pe uscat. Expedierea se face de regulă cu ajutorul camioanelor ori căii ferate pornind din depozitul expeditorului spre portul de origine după care din nou din portul de destinație până la adresa indicată de expeditor.
Un transport care este considerat intermodal trebuie să transporte folosind o unitate de transport pe parcursul expedierii sale; se folosesc de obicei containere de transport, marfa nefiind consolidată sau deconsolidată în vreun moment în timpul expedierii.
Șefa administrației județene a făcut demersuri și pentru modernizarea tronsoanelor de cale ferată Iași – Dorohoi – Leorda și Botoșani – Leorda – Verești.