FOTO O femeie din Botoșani a fost atacată de câini pe aceeași stradă unde s-a produs nenorocirea cu copilul de zece ani. „Are 11 câini și ies din curte, nici nu știu ce să fac”

O femeie din Botoșani, care locuiește pe strada Săvenilor, aceeași zonă unde s-a produs nenorocirea cu copilul de zece ani, a ajuns la spital, anul trecut , după ce a fost atacată de unui dintre câinii vecinului. Femeia ne-a povestit  atunci că acesta are nu mai puțin de 11 câini în curte, printre care și Amstaff, iar animalele nu stau tot timpul închise, ci mai ies în strada.

Așa s-a întâmplat și când botoșăneanca mergea pe trotuar, iar unul dintre patrupede a prins-o de picior când a trecut prin dreptul locuinței. Nu a mai apucat să reacționeze. Când a scăpat din gura câinelui, a ajuns direct la spital. A primit îngrijiri medicale și a fost lăsată la domiciliu. Femeia se teme acum să mai iasă din casă.

„Are 11 câini și ies din curtea. Nici nu știu cum să procedez. Nu am scăpat ieftin. Mă doare piciorul de mor. Tot mi-a promis că îi dă, dar degeaba”, spune femeia.

Încă de atunci femeia ne spunea că se teme de faptul că în orice moment animalele pot atace și copiii pentru că sunt imprevizibile. Deși cazul a fost făcut public încă de atunci prin intermediul BotosaniNews.ro, până acum nu s-a luat nicio măsură.

Un copil a fost mușcat de câini, tot pe strada Săvenilor

Un copil de zece ani a fost atacat de trei câini pe o stradă din municipiul Botoșani. Incidentul s-a petrecut duminică, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani. Minorul a fost găsit pe marginea părții carosabile, cu mai multe răni pe corp.

Copilul, în timp ce se deplasa pe strada Săvenilor, ar fi fost atacat de 3 câini, care i-au creat mai multe leziuni, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *