Alimente expirate și haine second- hand ce urmau să ajungă la o asociație din Botoșani au fost oprite de polițiștii de frontieră și lucrătorii de la Protecția Consumatorului. Acestea erau într-un camion condus de un bărbat de 33 de ani, din județul Botoșani. Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul ANPC Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară unui automarfar încărcat cu produse second-hand, constând în îmbrăcăminte, întrucât șoferul nu a putut prezenta documentele legale, precum și cu produse alimentare care aveau termenul depășit.
Sâmbătă, el s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având numere de înmatriculare de România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 15.000 kg de produse second-hand, precum și 5.000 kg de produse alimentare de la o firmă din Olanda pentru o asociație din județul Botoșani, respectiv o asociație din județul Maramureș.
Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde
operațiunii de curățare. În ceea ce privește produsele alimentare, s-a constatat faptul că acestea aveau termenul depășit din data de 30.11.2022.
Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.