Consiliul Județean Botoșani a alocat şi anul acest fonduri nerambursabile pentru asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale.
În ultimii ani, au fost alocate fonduri destinate activităților de tineret în vederea organizării concursurilor de proiecte pentru tineri, suma propusă a se aloca în anul 2023 fiind de 30.000 lei. Urmează se se inițieze concursul de proiecte, în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Județului Botoșani pentru activitățile de tineret.
Consilierii judeţeni vor modifica un articol din Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Județului Botoșani pentru activitățile de tineret, respectiv majorarea sumei maxime care poate fi alocată fiecărui proiect, de la 6.000 de lei la 10.000 de lei.
„Analizând cele precizate mai sus, se poate observa că valoarea fondurilor alocate nu s-a regăsit în totalitate în valoarea proiectelor organizațiilor de tineret. În cadrul consultărilor publice organizate de instituția noastră cu reprezentanții organizațiilor de tineret, aceștia au solicitat majorarea sumei maxime care poate fi alocată fiecărui proiect, astfel încât să poată corela activitățile cu bugetul proiectului. În acest sens, se propune modificarea art. 3 alin. (3) din Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Județului Botoșani pentru activitățile de tineret și majorarea sumei maxime care poate fi alocată fiecărui proiect, de la 6.000 de lei la 10.000 de lei„, se precizează într-un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean care va fi pus spre aprobare în şedinţa din luna februarie