Situație incredibilă într-o comună din județul Botoșani. Un bărbat a montat pe un teren lațuri pentru vânarea animalelor sălbatice, însă s-au prins cinci ovine, pe care și le-a însușit pe nedrept.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, la data de 16 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Copălău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și braconaj cinegetic.
”În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că în luna ianuarie 2023, acesta, ar fi montat pe un teren aflat în extravilanul comunei Copălău, lațuri folosite pentru vânarea animalelor sălbatice, în care s-au prins 5 ovine aflate la pășunat, ulterior bărbatul însușindu-și-le pe nedrept. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimat la 5.000 de lei, fiind recuperat parțial și restituit persoanei vătămate”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.