Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat, miercuri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 40 de persoane și au fost controlate 32 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei.
Dintre sancțiuni, două au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în cuantum de 2.000 de lei, iar 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespecatarea prevederilor legale privind regimul rutier, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.