Accident pe un drum din județul Botoșani anunat prin 112. Miercuri, 15 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Blândești, a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat, de 53 de ani, din comuna Coșula, în timp ce se deplasa pe drumul județean D.J. 297, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact cu șanțul de pe marginea drumului, rezultând avarierea autoturismului.
”Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.