Botoșăneanul care, la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, a tăiat capul unui om nu scapă de arest. Tribunalul Botoșani a luat, miercuri, o nouă decizie în cazul criminalului de la Călărași, dispunând prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Maricel Botezatu.
Magistrații au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare în cazul lui Botezatu, care este cercetat pentru săârșirea infracțiunii de omor.
Arestarea lui Marcel Botezatu a fost făcută după ce, în urma unor percheziții efectuate la domiciliul său, procurorii și polițiștii criminaliști au găsit în casă hainele și papucii plini de sânge cu care se presupune că acesta ar fi fost îmbrăcat și, respectiv, încălțat la momentul producerii crimei.
Vă reamintim că un bărbat a fost decapitat, iar cadavrul acestuia a fost abandonat în curtea casei sale. Crima s-a produs în localitatea Călăraşi, victima fiind descoperită, pe 21 ianuarie, de unul dintre vecini, care a sunat la 112.
Botoşăneanul mort se numeşte Mihai Toma, are 54 de ani şi locuia singur în locuinţa din zona centrală a localităţii Călăraşi. Bărbatul, tată a doi copii, a fost abandonat de soţie, iar localnicii spun că în ultima perioadă începuse să consume alcool.
Este posibil ca el să fi băut alături de un consătean şi să fi avut cu acesta nişte discuţii contradictorii cu acesta, iar asta l-a fi determinat pe celălalt să îl ucidă. Capul victimei a fost pur şi simplu tăiat, el fiind găsit la distanţă de corp.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 19/P/2023. În temeiul art. 236 raportat la art. 234 şi art. 223 alin. 2, art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, prelungeşte arestarea preventivă a inculpatului Botezatu Maricel, arestat preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Botoşani, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP din 22.012023 emis de Tribunalul Botoşani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „omor”, prev. și ped. de art. 188 al. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.02.2023 şi până la data de 22.03.2023, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi 15 februarie 2023.