Un bărbat din Botoșani l-a ucis pe altul fără niciun motiv. S-a întâmplat anul trecut, cu câteva ore înainte de Înviere în municipiul Botoșani, iar autorul crimei și-a aflat, marți, pedeapsa definitivă. Iustin- Valeriu Herghelegiu a fost condamnat la zece ani de închisoare în baza unei sentințe a Curții de Apel Suceava.
În Sâmbăta Mare, botoșăneanul a atacat cu cuțitul un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, pe care l-a înjunghiat mortal. Crima a avut loc în apropiere de Şcoala generală nr. 16 din municipiul Botoşani și s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool atât din partea agresorului, cât și a victimei. Bărbatul înjunghiat a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, însă a murit la scurt timp.
„S-a reţinut că, în ziua de 23.04.2022, în jurul orei 13.15, în timp ce se aflau pe Aleea Curcubeului din mun. Botoşani, în zona ghenei de gunoi, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit în zona posterioară a hemitoracelui stâng pe numitul C.D., cauzându-i o plagă penetrantă toracică, plagă pulmonară, plagă diafragmatică şi plagă splenică, victima decedând în aceeaşi zi la spital, în jurul orei 15.45”, susțin procurorii.
Solutia pe scurt:
În baza art.421 alin.1 lit.b Cod procedură penală respinge apelul declarat de inculpatul Herghelegiu Iustin-Valeriu împotriva sentinţei penale nr.223 pronunţată de Tribunalul Botoşani la data de 7.12.2022 în dosarul nr.1287/40/2022, ca nefondat. Deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive a acestuia, de la 7.12.2022 la zi. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava a sumei de 942 lei reprezentând onorariul avocatului Apetrei Mihaela desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant. Obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 14.02.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 225/2023 14.02.2023