Un botoșănean a fost găsit mort în pădurea de la Pacea. Descoperirea șocantă a fost făcută, marți, de un bărbat care trecea prin zonă. El a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale, dar și polițiștii.
Bărbatul de 58 de ani era decedat, nemaiputându-se face nimic pentru el. Acesta era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. Trupul neînsuflețit a fost luat e medicii legiști pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului acestuia.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.