Se reduc indemnizaţiile și se plafonează sporurile pentru bugetari, în 2023

Măsura acordării a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut se prorogă până la data de 31 decembrie 2023, în timp ce alte beneficii se amână sau se plafonează la valoare din 2022.

Sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele celelalte elemente ale sistemului de salarizare pentru bugetari care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, vor fi menţinute şi în 2023 pentru salariaţii din sistemul bugetar, dar cel mult la nivelul acordat în luna decembrie 2022.

O altă prevedere se referă la menţinerea, în anul 2023, a cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022, în timp ce munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător.

În schimb, „pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care desfăşoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014”, se menţionează în Ordonanţă.

„Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite. În cazul poliţiştilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, notează ministerul de resort.

În acelaşi timp, Ordonanţa prevede că, anul viitor, nu vor fi acordate bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, şi nici a premiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Totuşi, „prin excepţie, în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară”.

În 2023, nu se vor acorda ajutoare şi plăţi compensatorii la pensionare, dar se menţin anumite categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2022.

În ceea ce priveşte angajările din sistemul bugetar, numărul maxim de posturi finanţat, în anul 2023, din fonduri publice de către instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, va fi stabilit „astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii cu încadrarea în cheltuielile de personal”. Astfel, ordonatorii de credite vor stabili numărul maxim de posturi care se finanţează, cu respectarea bugetului alocat cheltuielilor de personal.

„(…) pentru a avea un tratament unitar în ceea ce priveşte plata drepturilor de natură salarială şi a sumelor reprezentând daune-interese moratorii, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, este necesar ca şi plata sumelor stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, să se realizeze după o procedură similară celei stabilită pentru hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 decembrie 2022”, conform actului normativ.

Bugetari de lux, fără majorări

– prorogarea pentru 1 ianuarie 2024 a plății indemnizației pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean

– menținerea în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții

– menținerea în anul 2023 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022

– munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se va compensa numai cu timp liber corespunzător

– neacordarea în anul 2023 a biletelor de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, și nici a premiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017; prin excepție, în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivi și elevi

– pentru personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii decembrie 2022

– neacordarea de ajutoare și plăți compensatorii la pensionare. În anul 2023 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Prevederile nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.

– acordarea cupoanelor sociale începând cu data de 1 ianuarie 2024.

– prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional până la data de 1 ianuarie 2024.

– măsura acordării a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.

Voucherele pe care nu le vor mai primi românii în 2023. Statul a amânat aceste tichete pentru 2024

Potrivit unei legi aprobate în 2022, „Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive înfiinţate conform prezentei legi şi care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv.” Numai că, prevederile acestei legi au fost amânate cu încă un an, conform unei OUG emisă de guvernul Ciucă în decembrie anl trecut.

Anul trecut executivul de la Palatul Victoria trebuia să pună în aplicare Legea 322/2022, prin care, așa cum scriam în introducere, copii legitimați la diferitele cluburi sportive din 2023 trebuiau să beneficieze de tichetele de sportiv, în valoarea de 150 de lei lunar. Dar, din considerente de execuție bugetară, nici în 2023, dar nici în 2022, nu se alocau acei 6% din PIB pentru a putea susține financiar acest proiect social, până la urmă, prevăzut și în Legea Educației din 2011.

Așa cum relatau și cei de la Edupedu.ro, încă din decembrie anul trecut, premierul Nicolae Ciucă și Ministerul de Finanțe cereau amânarea acestei legi până anul viitor, justificarea oficialilor fiind lipsa de bani de la buget pentru a susține și acest proiect, de altfel regăsit în OUG 168/2022 care amâna implementarea acestor tichete de sportiv și a sumelor aferente: „Prevederile art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, se aplicã începând cu anul 2024.”

Deși amânată implemetarea acestor subvenții pentru micii sportivi, sub forma de tichete de sportiv, la o citire mai atentă a OUG 168/2022, la articolul 2, alineatul 3, lucrurile se prezintă altfel, în contradicție cu demersul executivului de a amâna emimterea acestor tichete, după cum urmează:

„(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.”, se arată în OUG 168/2022.
Cu toate astea, deși există cadrul legal, iar așa cum se poate vedea, OUG prevedea alocarea și emiterea de tichete, guvernul a decis amânarea alocării sumelor către beneficiarii acestor tichete de sportiv. Pentru moment, conform declarațiilor guvernului, măsura nu se va pune în aplicare, rămânând să se decidă dacă va intra în 2024. Până atunci, micii sportivi vor trebui să se bazeze, ca și până acum, pe eforturile financiare făcute de părinți și, după caz, acolo unde există fonduri, pe cluburile sportive la care aceștia sunt arondați.

Tichetele în valoare de 150 de lei pe lună pe care le vor primi tinerii noștri sportivi vor putea fi folosite doar pentru:

-achiziționarea de articole sportive și echipamente sportive specifice disciplinei practicate;
-transportul sportivilor între localitățile din țara noastră;
-achiziționarea de suplimente nutritive;
-recuperare medicală.

În cele din urmă, pe un astfel de tichet, se vor specifica următoarele informații relevante:

-emitentul și datele sale;
-valoarea nominală a tichetului de sportiv;
-spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric personal ale sportivului care are dreptul să le utilizeze;
-interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri;
-seria și numărul legitimației de sportiv, cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat, plus categoria de vârstă;
-elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului, noteaza RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *