Consilierul județean Cristina Breșug a fost aleasă în unanimitate, sâmbătă, la conducerea organizației municipale de femei a PSD Botoșani. Ea va face echipă cu Adina Lupașcu, aleasă în funcția de secretar executiv al organizației, Mirela Fasolă, Daniela Vicol, Olguța Șchiopu, Daniela Nour și Lorena Covaliu ( vicepreședinți ai organizației). De asemenea, membri în Biroul organizației sunt: Diana Haralamb, Loredana Ciobanu, Elena Mândru, Ana- Maria Beilic, Andreea Cazaciuc, Andreea Chicăroșă, Elena Mândrescu și Elena Yano.
Femeile social- democrate din Botoșani și-au ales, sâmbătă, șefa pentru organizația municipală. Evenimentul a avut loc în Sala “Mihai Eminescu” a Complexului Rapsodia, unde s-a desfășurat Conferința de alegeri a Organizației Femeilor Social Democrate din Municipiul Botoșani.
Au fost prezente 137 de femei social-democrate, iar printre cei care au luat parte la conferință s-au numărat liderul PSD Botoșani, președintele CJ, Doina Federovici, primarul Cosmin Andrei, parlamentarii Lucian Trufin, Dan Șlincu și Alexandra Huțu, subprefecții Brendan și Manolache, numeroși consilieri locali și județeni, primari și viceprimari ai organizației politice, dar și directori de instituții publice.
Felicitari Cristina,sigur iti vei lasa amprenta de om integru si responsabil…….tatal tau ar fi mandru de tine!!!