Petrecere în tramvai oferită celor mici de PDL

Membrii organizaţiei municipale PDL i-au sărbătorit astăzi pe cei mici în tramvai. Copilaşii care au urcat în tramvai dimineaţă au găsit pe scaun baloane colorate şi s-au bucurat de o adevărată  atmosferă de sărbătoare.  Tramvaiul a fost ornat atât la exterior cât şi în interior cu baloane colorate astfel încât decorul să fie unul de poveste pentru micii călători. Deliciul l-a făcut clovnul care i-a învăţat pe cei mici să facă figurine din baloane şi le-a spus poveşti de care s-au bucurat foarte mult. Bucuria a fost mare pentru micii sărbătoriţi  care au primit şi  multe dulciuri în dar în această zi. Alături de copii a fost şi viceprimarul Cătălin Alexa care împreună cu ceilalţi membrii din organizaţia municipală PDL le-a cântat „mulţi ani trăiască!”.

Petrecerea copiilor va continua începând cu ora 18.00, în parcul Mihai Eminescu. Copiii care se vor afla în această seară în parc vor primi din partea membrilor PDL vată pe băţ, îngheţată şi multe baloane.  Vor fi dăruite peste 1000 de îngheţate şi circa 200 buc vată pe băţ.

Pe lângă toate aceste delicii dulci, copilaşii vor avea parte de un spectacol al teatrului Vasilache montat chiar la foişor.

One thought on “Petrecere în tramvai oferită celor mici de PDL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *