Permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare vor ajunge la domiciliul șoferilor, după ce Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS).
Poşta Română va livra permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare, în baza unui contract cu RAAPPS. În baza contractului, Poşta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an. Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.
Potrivit companiei, contractul se va derula pe o durată de patru ani, perioadă în care se estimează a fi livrate aproximativ 9,6 milioane de de trimiteri.
Astfel, în baza contractului, Poşta Română urmează să livreze circa 2,4 milioane de trimiteri pe an.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanţi, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil.
„Prin câştigarea acestei licitaţii, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiţi să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).
Poşta Română a obţinut contractul cu punctaj maxim, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate – preţ”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96 de milioane de lei.
Permisele de conducere vor fi trimise de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor prin intermediul Poștei Române.
Poștașul fie îl va aduce permisul acasă, fie se va trimite un document prin care șoferul va fi însțiințat că permisul a ajuns la cel mai apropiat oficiu poștal de domiciliu. Termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile.
Potrivit DRPCIV, în situația în care livrarea nu poate fi realizată prin serviciul de curierat, permisul de conducere va fi restituit sediul serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor emitent, de unde va fi ridicat ulterior de către titular, potrivit RomaniaTV