Un tânăr s-a urcat beat la volan și nu a mai fost în stare să conducă. Joi, 9 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au observat un autovehicul staționat neregulamentar, în mijlocul drumului public.
Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Trușești.
”Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.