Un primar din județul Botoșani este în doliu, iar Partidul Social Democrat, organizația din care face parte, este alături de el. Șeful administrației locale din comuna George Enescu, Bogdan Murariu, trece prin momente grele la pierderea mamei sale, Ana Murariu.
„Suntem alături de colegul nostru Bogdan-Tony Murariu, primarul comunei George Enescu, în aceste momente de o tristețe profundă pricinuite de trecerea în neființă a mamei sale Ana Murariu. Un gând de alinare însoțit de sincere condoleanțe se îndreaptă către întreaga familie. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace”, i-au transmis colegii din Organizația Județeană PSD Botoșani.
FOTO & VIDEO Clipe de panică, astăzi, pentru doi soți din Botoșani! Au strigat pe geam după ajutor