FC Botoșani are trei victorii din tot atâtea meciuri în 2023, iar moldovenii au ajuns până pe locul 7 în Liga 1, primul de sub linia care asigură prezența în play-off.
De la o echipă care se gândea la un moment dat la evitarea retrogradării, FC Botoșani a ajuns să fie aproape de play-off, iar Flavius Stoican a dezvăluit ce a schimbat la echipă. Cu un singur eșec în cele 5 meciuri cu el pe bancă, tehnicianul a spus cum a reușit să își motiveze jucătorii după ce a sosit la echipă.
„Aici găsesc continuitate. Sper să ne menținem așa. Aici există liniștea de care are nevoie orice antrenor. Prima interacțiune cu jucătorii a fost înaintea meciului cu CFR și i-am văzut debusolați. Pe unii îi cunoșteam foarte bine ca adversari.
Am discutat individual cu ei și le-am cerut să joace fotbal. Au simtit încredere din partea mea. Apoi a venit cantonamentul și aici am avut șansa să stau 10 zile și să discut cu ei. Am văzut o deschidere din partea lor, ceea ce nu am văzut de foarte multe ori. (n.r. dacă se gândește la play-off) Da, acolo mă gandesc. Dar până acolo mă gândesc să facem un meci mare cu UTA, care a pierdut nemeritat cu Chindia, în ultima etapă„, a spus Stoican, la Fotbal Club.
FC Botoșani, o altă echipă de la venirea lui Flavius Stoican! Moldovenii au victorii pe linie în 2023
După plecarea lui Marius Croitoru din vară, FC Botoșani a avut un parcurs sub așteptări sub comanda lui Mihai Teja. În actuala stagiune, clubul patronat de Valeriu Iftime a înregistrat mai multe rezultate negative, iar cele mai usturătoare au fost cele cu 0-7, pe terenul lui Sepsi, respectiv 0-8, pe terenul Farului.
De la venirea lui Flavius Stoican, FC Botoșani a înregistrat un singur eșec, un egal și trei victorii, fiind pe primul loc în Liga 1, dacă ar fi să ne raportăm doar la rezultatele din 2023, informeaza digisport