Fetița de 13 ani din municipiul Botoșani, dată dispărută de familie, a fost găsită de polițiști. Potrivit oficialilor Poliției din Botoșani, Elena Anita Străchinaru se afla la o colegă, unde a și dormit pe timpul nopții.
”Minora a fost identificată de către polițiști și a fost internată într-un centru de primire a copilului în regim de urgență. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada cât a lipsit de la domiciliu”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Copila a părăsit în mod voluntar domiciliul, la data de 7 februarie a.c., în jurul orei 21:00, și nu și-a mai contactat familia.
Doi soți din Botoșani au rămas fără cei șase copii. Minorii locuiau în condiții de mizerie extremă