Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un microbuz, deşi avea permisul de conducere suspendat, a declarat Miodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, în data de 04 februarie, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Stânca – județul Botoşani, a oprit pentru control un microbuz, înmatriculat în Cehia, condus de un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 26 de ani.
”Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere eliberat pe numele bărbatului figurează ca expirat şi cu menţiunea „privare/anulare a dreptului de a conduce vehicule”. În cauză colegii noștrii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat”, a precizat Miodora Răcnea.