Un incendiu a avut loc, duminică seară, într-o comună din județul Botoșani. Serviciul de Voluntariat pentru Situații de Urgență Cristești a intervenit pentru stingerea unui incendiu în localitatea Oneaga, din comuna Cristești.
Incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum, iar pentru stingerea flăcărilor au ajuns și doua echipaje ale Detașamentului Botoșani, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
„Imediat după ce au parcat autospeciala de pompieri în garajul din curtea Primariei, colegii noștri au ieșit pe străzi pentru deszăpezire, impreuna cu viceprimarul Liviu Stănuc”, au precizat reprezentanții Primăriei Cristești.
Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale.