Un elev de clasa a IX-a la un liceu din județul Botoșani a manifestat la școală un comportament agresiv ieșit din comun. Adolescentul de 16 ani a terorizat întreaga unitate de învățământ, agresându-și colegii în mod constant. El cerea taxă de protecție sau lua telefoanele altor elevi și le ducea la casele de amanet.
Este vorba de un elev de la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, care a fost arestat preventiv joi, pentru săvârșirea infracțiunilor de „șantaj” și „loviri sau alte violențe”. Acesta ar fi șantajat doi dintre colegii de liceu. El îi amenința pe colegi că, dacă nu îi dau telefoanele, îi va agresa. De altfel, pe unul dintre colegi l-a și lovit.
Totodată, el va rămâne repetent din cauza numărului mare de absențe.
„În acest moment, are peste 300 de absențe la școală. A venit foarte rar la cursuri, iar când familia a fost contactată de conducerea unității de învățământ a declarat că este depășită de situația creată”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc.
În vara anului 2022, acesta a spart mai multe magazine în municipiul Dorohoi, a fost reținut și apoi plasat în arest la domiciliu.