În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități specifice pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Astfel, aceștia au intervenit la 34 de evenimente sesizate prin apel 112 și au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 15 infracțiuni, fiind demarate cercetări pentru verificarea aspectelor semnalate.
În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.000 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare, precizează sursa citată.