Un botoșănean dornic de senzații tari a strigat vineri seară, după ajutor, în momentul în care a realizat că singura senzație de care avea parte era legată de furtul telefonului mobil și a banilor pe care îi mai avea în buzunar, după ce făcuse cumpărături.
Un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu, în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a auzit strigătele acestuia și a intervenit prompt, exact în momentul în care un cuplu ,,respectabil”, el în vârstă de 35 de ani și partenera sa cu șapte ani mai tânără, îl buzunarea pe cel pe care îl ademenise cu câteva minute mai devreme, prin oferirea unor favoruri sexuale contra cost, în gangul dintre două module stradale.
Jandarmii le-au întocmit celor doi actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, care vor fi înaintate în vederea competentei soluționări către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
13 comune din Botoșani au sub 2.000 de locuitori. Care este cea mai mică comună din județ!