Un bărbat din județul Botoșani care a amenințat doi polițiști și ar fi lovit mașina de poliție a fost condamnat, vineri, definitiv, de Curtea de Apel Suceava la zece luni şi zece zile închisoare sub supraveghere. Gheorghe Florin Hancea, în vârstă de 43 de ani, din Bucecea,
Pe 9 aprilie 2022, botoșăneanul a mers la Poliția orașului Bucecea pentru a însoți un alt bărbat care și-a agresat soția. Ajuns acolo, Hancea, le-a adresat amenințări cu acte de violență, atât la adresa a doi polițiști, cât și a bunurilor și a familiilor acestora. De asemenea, el a lovit cu pumnul o mașină pe poliție, avariind-o ușor.
Aflat sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul a fost reținut pentru ultraj, iar apoi a primit mandat de arestare preventivă. În urma procesului, el a fost condamnat, în primă instanță de Judecătoria Botoșani, care l-a condamnat, în luna decembrie 2022, la zece ani și zece luni de închisoare. Botoșăneanul a contestat sentința, însă Curtea de Apel Suceava i-a respins contestația.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 1508 din data de 09.12.2022, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 5307/193/2022. În temeiul art. 275 alin. 3,6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 942 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată azi 03.02.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 170/2023 03.02.2023