FOTO Locuințe sociale pentru tineri într-o comună din județul Botoșani. Investiția se ridică la 2,1 milioane lei

O primărie din  județul Botoșani construiește locuințe sociale pentru tineri, cu fonduri europene.

Este vorba de comuna Gorbănești, acolo unde se vor construi trei duplexuri, valoarea investiției ridicându-se la peste 2,1 milioane lei.

Astăzi (joi.nr) am fost prezent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației unde am semnat contractul de finanțare pentru unul dintre proiectele importante pentru comuna noastră. Proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri, în comuna Gorbăneşti, județul Botoşani” are o valoare totală de 2.176.661 lei inclusiv TVA şi presupune construirea a trei duplexuri cu o suprafață totală de 420mp. Tinerii reprezintă un stâlp important în dezvoltarea comunității şi de aceea sunt o prioritate pentru mine. Roadele muncii încep să se vadă şi pentru asta vreau să mulțumesc tuturor pentru sprijin şi susținere. Vom continua să muncim şi să atragem fonduri importante pentru a face progrese în dezvoltarea comunității noastre”, a declarat primarul comunei Gorbănești, Ionuț Melinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *