
Un fost șef din Garnizoana Botoșani a fost găsit mort în casă. Este vorba despre fostul șef al Transmisiunilor, lt. col. Constantin Popa, în vârstă de 76 de ani, care a fost găsit fără suflare miercuri. Soția sa, fost medic, a fost cea care a dat alarma.
Bărbatului i s-a făcut rău în timpul nopții de marți spre miercuri, în apartamentul în care locuia cu soția sa, în municipiul Botoșani. El a căzut în baia locuinței, iar soția l-a descoperit prea târziu, aceasta având o amputație de picior și neputând să se deplaseze.
Aceasta a cerut ajutor, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale, care au constatat decesul fostul șef din armată. El era cunoscut cu probleme medicale. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.