Numărul absolvenților de studii superioare din România a depășit 3 milioane, iar mai mult de un milion dintre ei sunt în București. În opt dintre județele ţării, abia unul din zece locuitori a terminat o facultate, iar peste 65% din populație este inactivă economic.
Datele detaliate ale recensământului INSSE de anul trecut indică o corelație între nivelul studiilor și rata de ocupare a populației, pe județe. Astfel, în privința educației, se observă o discrepanță mare între București (plus Ilfov), Cluj și Timiș, față de județele României (circa două treimi) în care media populației cu studii superioare este sub media națională, de 16%.
În Capitală, unul din trei rezidenți are studii superioare, dar sunt opt județe (Vaslui, Călărași, Botoșani, Giurgiu, Ialomița, Vrancea, Teleorman, Suceava) în care abia unul din zece locuitori a terminat o facultate.
Din punct de vedere al ratei de activitate a populației, cel mai mare grad de ocupare îl au județul Ilfov (52,2%) și municipiul București (50,8%), în timp ce, la polul opus, sunt județele Vrancea (31,6%) și Mehedinți (32,9%), în care mai puțin de o treime dintre rezidenți au de lucru.
Corelația se face uneori (nu întotdeauna) și cu gradul de îmbătrânire al populației, pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentând două cincimi (39,5%), iar elevii și studenții aproape o treime (32,0%) din cei peste 10,8 milioane de cetățeni români inactivi economic. Pe total, România mai are o populație activă de 8,18 milioane de persoane, din care 495 de mii își caută de lucru.
Din totalul de 19,05 milioane de români, populație rezidentă, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior, arată un studiu Biziday.
Sursa:antena3.ro
Titlul articolului este în eroare. Corect ar fi fost ” Doar 10% din botoșănenii cu studiu superioare mai locuiesc în Botoșani. ” Cu siguranță că botoșănenii cu studii superioare sunt mai mult de 10 %, doar ca ei aleg sa se stabilească în alte părți după terminarea facultății. Au dreptate: la ce dracu’ sa stea în sărăcia asta de județ? Dacă ne gândim cât din cei 10 % reprezinta profesori, polițiști și oameni care lucrează în administrație, vedem câți ingineri lucrează efectiv în industria locala. Adică spre ZERO % ! Dar nu-i nimic, noi sfintim încă o biserica și problema-i rezolvată! Nu-i asa, fa, Doino?