Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani este în doliu după ce un pompier a murit la vârsta de 45 de ani. Plt. adj. Costachi Postăvariu, tată, soț și camarad s-a alăturat armatei pompierilor din cer. Nu mai puțin de 16 ani a lucrat ca pompier.
„Vestea trecerii sale în neființă ne-a cutremurat. S-a stins la doar 45 de ani, lăsând în urmă un mare gol. Știm că acum se află aproape de Dumnezeu și tot ce ne rămâne este doar amintirea celor 16 ani în care a fost pompier. Îl vom păstra în gând așa cum îl știam: cu firea sa optimistă și gata să vină în ajutorul semenilor, în orice moment. În aceste clipe, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere. Drum lin, dragul nostru camarad! Nu te vom uita niciodată!”, este mesajul transmis de ISU Botoșani.
Trupul neînsufleţit va fi depus mâine după – amiază, în Capela Bisericii „Sfântul Ilie” din localitatea Dealu Mare, municipiul Dorohoi. Acesta va fi condus pe ultimul drum și înmormântat cu onoruri militare sâmbătă, 4 februarie, ora 12:00.