Accident cu pagube materiale, luni, 30 ianuarie, în municipiul Botoșani. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe strada Sucevei, la schimbarea direcției de mers înspre Calea Națională a pierdut controlul asupra volanului, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție, condus de un bărbat, de 46 de ani.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
”Fiind testați cu aparatul etilotest, valoarea rezultată în cazul tânărului, de 26 de ani, a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectratului de Poliție Județean.