2023 este anul în care Centrul Creației Botosani aniversează 55 de ani de la înființare și vom încerca pe tot parcursul anului să sărbătorim acest lucru. Cu o tradiție de peste 32 de ediții, în luna februarie se reîntorc „Șezătorile Iernii”. Anul aceste vom poposi în comunele Tudora (19 februarie) și Dângeni (25 februarie).
„Pe lângă șezătorile propriu-zise în care vom descoperi oamenii și tradițiile locului, anul acesta dorim revitalizarea tradiției balurilor de gospodari, astfel încât, șezătorile vor fi urmate de un bal al gospodarilor, în care va răsuna muzica tradițională de fanfară”, susțin organizatorii.
- Duminică, 19 februarie, începând cu ora 15 la Căminul Cultural Tudora, unde veți putea întâlni Ansamblul Tudoreanca, elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale „Tiberiu Crudu” Tudora, scriitori botoșăneni, soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și Fanfara Tudoreanca.
- Sâmbătă, 25 februarie, sărbătorim Dragobetele la Căminul Cultural din Dângeni; ne vom întâlni cu Ansamblul „Hora Dângeneană”, cu elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dângeni, cu scriitori botoșăneni, cu soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și cu Fanfara din Vorona.
Aceste activități se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, al Primăriei și Consiliului Local Tudora, al Primăriei și Consiliului Local Dângeni și, bineînțeles, la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Tot cu această ocazie va fi lansat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani proiectul „10 pentru folclor”, un opțional de folclor pentru școlile din județul Botoșani!