Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, pe teritoriul acestui stat, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
În data de 27 ianuarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 31 de ani.
”La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile italiene, la data de 09.07.2019, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, respectiv tentativă de furt de îmbrăcăminte în valoare de peste 35.000 de euro, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Italiei. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a precizat Minodora Răcnea