Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – prin insistența rectorului prof. univ. dr. Tudorel Toader, va reda orașului Ștefănești, din județul Botoșani, o clădire simbol. UAIC construieste, în cadrul Stațiunii de Cercetare și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, unul dintre cele mai moderne centre de cercetare ştiinţifică din Estul Europei.
Amplasată într-o zonă naturală de excepție, încadrată de rezervații floristice unice în lume, cu o istorie aparte, captivantă, Stațiunea de la Ștefănești (achiziționată de UAIC în anul 2007), a intrat, din anul 2020, într-un amplu și accelerat proces de reconstrucție.
La Ștefănești au fost înființate deja două heleștee, unul dintre acestea fiind populat cu pește, au fost plantați peste 450 de pomi din diferite specii și soiuri, dar și o suprafață de 2,5 ha de viță de vie, au fost finalizate lucrările de branșare la rețeaua publică de apă și cea de electricitate.
În cea de-a doua etapă de dezvoltare a Stațiunii, care a demarat zilele trecute, va fi reconstruită clădirea principală – fostul conac boieresc Cordescu, urmând ca, în timp, să fie înființat și un spațiu de depozitare de tip pivniță.
„𝐒𝐭𝐚ț𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 Ș𝐭𝐞𝐟ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐮𝐧 𝐥𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐨 𝐬𝐭𝐫ă𝐥𝐮𝐜𝐢𝐫𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞, 𝐚𝐢𝐝𝐨𝐦𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐫𝐚𝐧ț𝐚, 𝐛𝐢𝐧𝐞î𝐧ț𝐞𝐥𝐞𝐬, 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐫𝐡𝐢𝐭𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐢ț𝐢𝐚𝐥𝐞. 𝐕𝐚 𝐟𝐢 𝐮𝐧 𝐥𝐨𝐜 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐟𝐢 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚ț𝐢 𝐨𝐚𝐬𝐩𝐞ț𝐢𝐢 𝐧𝐨ș𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 ț𝐚𝐫ă ș𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐭𝐫ă𝐢𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐝𝐚𝐫 𝐯𝐨𝐦 𝐟𝐚𝐜𝐞, î𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐫â𝐧𝐝, 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞, 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧ț𝐢𝐢 𝐚𝐯â𝐧𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢ț𝐢𝐢 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮”, 𝐬𝐮𝐬ț𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟. 𝐮𝐧𝐢𝐯.𝐝𝐫.𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐓𝐨𝐚𝐝𝐞𝐫, 𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐔𝐀𝐈𝐂.
Î𝘯 𝘤𝘢𝘥𝘳𝘶𝘭 𝘚𝘵𝘢ț𝘪𝘶𝘯𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 Ș𝘵𝘦𝘧ă𝘯𝘦ș𝘵𝘪 𝘷𝘢 𝘧𝘪 𝘱𝘳𝘰𝘥𝘶𝘴 𝘶𝘯 𝘣𝘳𝘢𝘯𝘥 𝘶𝘯𝘪𝘤 – „𝘝𝘪𝘯𝘶𝘭 𝘭𝘶𝘪 𝘊𝘶𝘻𝘢”, î𝘯𝘳𝘦𝘨𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘜𝘈𝘐𝘊 𝘭𝘢 𝘖𝘧𝘪𝘤𝘪𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘚𝘵𝘢𝘵 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘐𝘯𝘷𝘦𝘯ţ𝘪𝘪 ş𝘪 𝘔ă𝘳𝘤𝘪 (𝘖𝘚𝘐𝘔) – 𝘢𝘵â𝘵 𝘯𝘶𝘮𝘦𝘭𝘦, 𝘤â𝘵 ș𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘪𝘨𝘯𝘶𝘭 𝘦𝘵𝘪𝘤𝘩𝘦𝘵𝘦𝘪, 𝘤𝘶 î𝘯𝘤𝘦𝘱𝘦𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝟹𝟷 𝘪𝘢𝘯𝘶𝘢𝘳𝘪𝘦 𝟸𝟶𝟷𝟽 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘰 𝘥𝘶𝘳𝘢𝘵ă 𝘥𝘦 𝟷𝟶 𝘢𝘯𝘪. 𝘔𝘢𝘳𝘤𝘢 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 î𝘯𝘳𝘦𝘨𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘭𝘢𝘴𝘢 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘥𝘶𝘴𝘦 𝘷𝘪𝘯, 𝘮𝘢𝘪 𝘱𝘳𝘦𝘤𝘪𝘴 „ 𝘝𝘪𝘯𝘶𝘳𝘪 𝘥𝘶𝘭𝘤𝘪; 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘳𝘪 𝘳𝘰𝘻é; 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘳𝘪 𝘯𝘦𝘢𝘤𝘪𝘥𝘶𝘭𝘢𝘵𝘦, 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘮𝘢𝘴ă; 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘳𝘪 𝘤𝘶 𝘥𝘦𝘯𝘶𝘮𝘪𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘰𝘳𝘪𝘨𝘪𝘯𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘵𝘦𝘫𝘢𝘵ă; 𝘷𝘪𝘯; 𝘷𝘪𝘯 𝘳𝘰ș𝘶; 𝘷𝘪𝘯 𝘢𝘭𝘣; 𝘷𝘪𝘯 𝘥𝘦 𝘴𝘵𝘳𝘶𝘨𝘶𝘳𝘪”.
Trebuie reamintit faptul că Ștefăneștiul se situa, cândva, printre podgoriile importante ale țării, vestit fiind pentru pentru vinul roșu făcut în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, adorat printre alții de marele compozitor George Enescu, potrivit UAIC.