Ştefan Pătraşcu venise la începutul anului trecut la Iaşi, din Ghimbav. A luat legătura cu A.A., înţelegându-se cu aceasta să întreţină relaţii sexuale contracost. I-a oferit 100 de lei pentru un raport sexual şi un act sexual oral, scrie ziaruldeiasi.ro.
„După ce a încasat suma de 100 lei, numita A.A. a început să execute actul sexual oral timp de câteva minute, după care, pentru a întreţine raporturi sexuale, i-a pus un prezervativ clientului ei, constatând cu această ocazie că inculpatul nu avea erecţie. A.A. a reluat actul sexual oral, de data aceasta protejat şi dat fiind faptul că inculpatul nu reuşea să aibă erecţie, numita A.A. i-a dat de înţeles inculpatului că ar trebui să plece”, au reţinut ulterior procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie.
Nemulţumit, Pătraşcu şi-a cerut banii înapoi. Fata a considerat însă că muncise pentru acei bani şi a refuzat să-i returneze. A urmat o ceartă, în timpul căreia fata şi-a chemat în ajutor o prietenă care locuia într-un apartament vecin. Cearta a fost auzită şi de o altă prostituată, D.E.B., care locuia cu un etaj mai sus.
Aceasta a coborât la A.A., pentru a vedea ce se întâmplă. Împreună, cele trei fete l-au determinat pe Pătraşcu să plece. Acesta a fugit, dar trecând pe lângă D.E.B., i-a smuls telefonul din mână. Fetele l-au urmărit şi au reuşit să-l ajungă la parter, întrucât Pătraşcu nu cunoştea blocul şi se îndreptase în direcţia opusă ieşirii. Bărbatul a reuşit în cele din urmă să fugă, cu telefonul lui D.E.B.
Fapta sa a avut ca urmare un dosar penal pentru tâlhărie, cazul lui Pătraşcu fiind analizat de magistraţii Judecătoriei. Şi-a recunoscut fapta, iar vârsta de doar 23 de ani, ca şi faptul că incidentul nu avusese urmări grave, i-au atras o pedeapsă relativ uşoară.
El a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Telefonul nu a mai putut fi recuperat, fiind distrus de tânăr. Ca urmare, acesta a fost obligat şi la plata a 1.200 lei către D.E.B. Pronunţată joi, sentinţa poate fi atacată cu apel.