Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit cantitatea totală de 2.900 ţigarete, de provenienţă duty free, pe care un bărbat intenţiona să o introducă ilegal în România, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
În data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, conducând un autoturism înmatriculat în România, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani. Bărbatul a fost amendat cu 5.000 lei.
„Deoarece existau suspiciuni cu privire la bunurile transportate în autoturism, colegii noştri au solicitat efectuarea unui control amănunţit. În urma controlului, efectuat de către echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, sub mocheta dintre scaunele din faţă şi în bord au fost descoperite, în vederea sustragerii de la controlul vamal, 2.900 de ţigarete de provenienţă Duty Free, în valoare de 725 lei, care au fost ridicate de către autoritatea vamală în vederea confiscării”, precizează sursa citată.