Un bărbat din Botoșani a cerut ajutorul instanței după ce a picat la proba practică a examenului auto. Instanța i-a dmis contestația, a anulat rezultatul probei, iar Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto Botoșani a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată. Decizia instanței nu este însă definitivă.
Stelian Orzoi a susținut examenul pentru categoria C şi E. Pe 14 martie 2022, acesta a susținut proba practică. După 35 de minute de condus, însă, polițistul l-a oprit și i-a spus că a picat, având 57 de puncte. Argumentele au fost că i-a călcat frâna și nu a dat prioritate de trecere. Botoșăneanul s-a simțit nedreptățit, drept pentru care a contestat rezultatul în instanță.
„Mie mi s-a părut nedrept. A doua zi am făcut contestație, iar după 11 luni a venit decizia. Proba video a fost singurul meu martor. Acolo s-a văzut că nu am greșit”, ne-a declarat bărbatul.
Pe 25 ianuarie, magistrații Tribunalului Botoșani au decis anularea rezultatului probei practice, „obligă instituția pârâtă să reia examinarea candidatului, în sensul de a dispune continuarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria CE de la minutul 35, la care a fost întreruptă în mod nelegal, pentru o durată de minimum 10 minute”.
Niște bădărani. Când am dat eu proba practica în anul 2018, era un coleg la volan care dădea examenul iar la un moment dat,a vrut sa meargă înspre stadion de la Eon,moment în care examinatorul ia călcat frâna. Oameni buni,va rog sa ma credeți, ca individul a luat proba practică.
Vin si dau examenul din alte judete si iau permisul. Ăștia de la noi pica. E prea de tot, verificati cati au luat examenul din prima veniti din alte județe. Se cred zmei cei de la permise, pina nu se intra pe fir ca lumea o sa vedem catastrofe la volan