FOTO Incendiu în toiul nopții într-o comună din Botoșani. Un bărbat și-a lăsat casa să ardă (Update)

Un incendiu a avut loc în toiul nopții într-o comună din județul Botoșani. Primele informații erau că un bărbat de 50 de ani a dat foc casei părinților săi și a fugit. Se pare că de fapt bărbatul a văzut că a luat foc locuința și a plecat de acasă, fără a chema pompierii.

Incendiul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în comuna Viișoara. La fața locului au ajuns pompierii care luptă să stingă incendiul.

UPDATE:

„În momentul producerii incendiului de la Viișoara Mică, proprietarul nu era acasă. Acesta nu a stins focul înainte de a pleca din imobil. În urmă, mai multe materiale combustibile amplasate lângă soba încinsă s-au aprins. Flăcările s-au extins cu repeziciune și la acoperiș. Vecinii au observat incendiul și au chemat pompierii”, susțin reprezentanții ISU Botoșani.

Două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță au ajuns la fața locului. Aceștia au constat că ardeau acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *