Accident provocat de un șofer beat criță, miercuri, 25 ianuarie, în municipiul Dorohoi. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismele implicate în accident, precum și pe cei doi conducători auto, iar în urma testării cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre aceștia, valoarea a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.