Nodulul tiroidian reprezintă o patologie frecventă, afectând până la 50% din populație, cu precădere de sex feminin. Nodulii sunt descoperiți, în general, la palpare sau cu ocazia unui examen ecografic. Un diagnostic diferențial complex, care să distingă nodulii benigni de cei maligni, poate fi realizat prin efectuarea puncției tiroidiene sau neinvaziv, printr-o examinare asociată ecografiei în modul B/Doppler – elastografia tiroidiană.
Ecografia tiroidiană este primul examen medical care poate confirma sau infirma prezența unui nodul la nivelul acestei glande și care oferă informații despre un posibil risc de malignitate, prin vizualizarea unor anumite caracteristici ale nodulului. Prin aprecierea durității nodulului, elastografia tiroidiană face posibil diagnosticul diferențial complex. Această tehnică are la bază faptul că un nodul tiroidian malign are, în general, o consistență crescută, dură, informație dovedită de practica clinică. Cu alte cuvinte, atunci când se aplică vibraţii sau o compresiune mecanică, tumora se deformează mai puţin în comparaţie cu ţesutul din jur.
Prin elastografie, folosindu-se un echipament ecografic de ultimă generaţie care analizează transmiterea și recepția ultrasunetelor reflectate de țesuturi, rezultă o imagine specifică, care poartă numele de elastogramă și care permite calculul raportului între formațiunea nodulară și țesutul înconjurător, sugestiv pentru un diagnostic diferențial.
Elastograma este o hartă color care permite împărțirea leziunilor în: leziuni moi și elastice (scor 1); leziuni parțial moi (scor 2); leziuni semi-dure – periferia nodulului este elastică, dar centrul este rigid (scor 3); leziuni dure – întregul nodul este rigid (scor 4); leziuni foarte dure – rigiditate la nivelul întregului nodul și a unei părți din țesutul adiacent (scor 5).
Elastografia tiroidiană se realizează în cabinetul medicului endocrinolog, după o procedură foarte asemănătoare ecografiei. Această metodă este nedureroasă – se exercită o presiune minimă cu ajutorul transductorului –, durează puțin, în funcție de numărul nodulilor, iar rezultatul este disponibil pe loc. Realizarea elastografiei tioidiene nu necesită nicio pregătire prealabilă a pacientului.
Care sunt avantajele oferite de elastografia tiroidiană?
Elastografia tiroidiană prezintă numeroase avantaje:
- îmbunătățește diagnosticul diferențial – permite diferențierea între nodulii benigni și cei maligni;
- elimină necesitatea puncţiei în aproape jumătate din cazuri;
- este neinvazivă, nedureroasă;
- nu folosește radiații;
- conform studiilor, metoda are o specificitate de 96% și o sensibilitate de 90% în ceea ce privește diagnosticul nodulilor tiroidieni maligni.
În situația în care ați fost diagnosticați cu unul sau mai mulți noduli tiroidieni, elastografia tiroidiană este în măsură să ofere, neinvaziv, un diagnostic diferențial. În funcție de rezultatul obținut, medicul endocrinolog va face recomandările necesare.
Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.