Botoșăneanul care i-a tăiat gâtul finului său a fost prezentat, duminică, în fața magistraților de la Tribunalul Botoșani. Judecătorii au luat decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Maricel Botezatu, acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor.
El se numește Maricel Botezatu are 57 de ani și locuiește în comuna Călărași, în același sat cu victima. Individul era nașul de cununie al lui Mihai Toma, pe care l-a ucis într-un mod cutremurător.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 19/P/2023. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Botezatu Maricel cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de „omor”, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod penal pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22 ianuarie 2023, până la data de 20 februarie 2023, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Botezatu Maricel. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru avocat desemnat din oficiu – Lazăr Răzvan – în sumă de 680 lei se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 22 ianuarie 2023, ora 16:38.”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
O crimă îngrozitoare a fost înregistrată, sâmbătă, într-o localitate din judeţul Botoşani. Un bărbat a fost decapitat, iar cadavrul acestuia a fost abandonat în curtea casei sale. Crima s-a produs în localitatea Călăraşi, victima fiind descoperită, sâmbătă, de unul dintre vecini, care a sunat la 112.
Botoşăneanul mort se numeşte Mihai Toma, are 54 de ani şi locuia singur în locuinţa din zona centrală a localităţii Călăraşi. Bărbatul, tată a doi copii, a fost abandonat de soţie, iar localnicii spun că în ultima perioadă începuse să consume alcool.
Este posibil ca el să fi băut alături de un consătean şi să fi avut cu acesta nişte discuţii contradictorii cu acesta, iar asta l-a fi determinat pe celălalt să îl ucidă. Capul victimei a fost pur şi simplu tăiat, el fiind găsit la distanţă de corp.
Mai multe echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului pentru a-l căuta pe autor. Oamenii legii au avut un cerc restrâns de suspecţi, ceea ce a făcut ca ucigaşul să poată fi găsit în scurt timp.