Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, care i-au replantat mâinile Alexiei, copila din Botoșani rănită grav în accidentul de la Pașcani, au reușit reimplantarea gambei stângi în cazul adolescentului lovit de tren ieri, 17 ianuarie, în gara din Vatra Dornei. Intervenția a fost una dificilă, de 13 ore, și a necesitat o echipă multidisciplinară.
„Intervenția a durat 13 ore, cu osteosinteză gamba stângă – echipa de Ortopedie, reimplantare gamba stânga – echipa de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, splenectomie de necesitate – echipa de chirurgie pediatrică și susținerea funcțiilor vitale, plasmafereză, necesitate terapeutică vitală -echipa ATI. Este în ATI sub supraveghere continuă de specialitate. Este un politraumatism cu indice de severitate lezional mare”, a declarat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU și purtător de cuvânt al unității medicale.
Accidentul a avut loc marți dimineață, iar conform presei locale din Suceava băiatul nu a auzit trenul venind pentru că avea căştile în urechi şi telefonul în mână. Adolescentul a fost transportat mai întâi la unitatea medicală din Vatra Dornei, iar ulterior cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, având piciorul stâng amputat.
Sursa: ziaruldeiasi.ro