Executivul caută soluții, pregătind în acest moment o Ordonanță care să modifice regulile de utilizare anunțate pentru cardul de energie, deşi în mai puţin de o lună banii ar trebui să fie în conturile românilor amărâţi.
Peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete pentru încălzire, rechizite, procurare de alimente, bani suplimentari la pensie, tichete pentru trusori de nou născuţi, sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. Va fi însă foarte greu de intrat în posesia voucherelor de energie din cauza procedurii extrem de complicate la care au recurs autorităţile.
Guvernul, presat de termenul limită pe care şi l-a impus şi de facturile tot mai mari emise de furnizori pe perioada iernii, vrea să dea acum și posibilitatea plății online pentru că poșta nu face față tuturor cererilor. Poștașii nu numai că nu au tehnologia necesară ca să îi ajute pe români să facă aceste plăți, dar nici măcar nu pot să împartă declarațiile pe propria răspundere. Mai exact executivul vrea ca printr-o Ordonanță de Urgență să le trimită românilor care beneficiază de acest ajutor să poată să plătească facturile online.
Așadar, românii au trei posibilități de a plăti facturile la acest moment: – să le plătească online; – să meargă la Poștă și să le achite; – să le ceară poștașului să efectueze această plată.
Poșta Română cumpără, de-abia acum, cititoarele de care poștașii au nevoie pentru a efectua plățile la facturi. Mai exact, este vorba despre 7000 de cititoare care vor fi cumpărate în perioada următoare, iar pe 16 ianuarie a fost lansat anunțul și urmează să se facă atribuirea pentru aceste dispozitive de care poștașii au nevoie.
Este foarte important faptul că s-au distribuit și declarațiile pe proprie răspundere, însă nu toate au ajuns la timp. Până la finalul acestei luni se va face distribuirea declaraților, iar pe 15 februarie toți românii vor ști dacă beneficiază sau nu de acest ajutor promis de stat.
Dacă se încadrează să primească ajutorul de încălzire atunci cel târziu, pe 1 martie ar trebui ca aceștia să plătească 700 de lei, constând în prima tranșă de bani pe care pot să-i folosească pentru plata facturilor.
Ce-i de la Guvern au anunțat că primele opt facturi sunt scutite de taxe, iar începând cu a noua factură vor trebui să achite pentru un comision de aproximativ doi lei.
Vouchere de 1.400 de lei pentru 2023
Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie vouchere gratuite în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
– 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
– 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Cine sunt românii care primesc vouchere gratuite. Conform ordonanței nr. 166/2022, vor beneficia de măsură:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei, informeaza RomaniaTV